Jurnal de calatorie - Povesteste-ne impresiile si emotiile traite de tine in vacanta.
Prima data in Poiana Narciselor
Nu m-am trezit la 06.30 cum fac de obicei in timpul saptamanii. Este
duminica, o superba duminica de primavara, iar eu m-am trezit cu greu
abia pe la 09.00. Si Dumnezeu s-a odihnit in a 7-a zi, dar nu stim
daca prin somn sau prin vizita la Poiana
Narciselor. :)
Poate ca as fi dormit mai mult daca ma gandesc la experienta
duminicilor anterioare, insa gandul de a merge la Poiana
Narciselor nu m-a lasat si sa nu intelegeti ca a fost un
gand stresant, ba din contra a fost unul tare prietenos, plin de
bucurie si voie buna. A fost un gand plin de entuziasm.
M-am trezit in cele din urma, mi-am facut inviorarea de dimineata,
am mancat bine, ca un moldovean ce sunt, caci altfel nu pot gandi sau
actiona :), mi-am convocat unul dintre prieteni care mai era prin
zona, mi-am luat mandra de manuta, ne-am urcat in masina si-am plecat
spre Poiana Narciselor.
Din Rasnov unde stau nu e cale lunga, cativa
zeci de kilometri, vreo 40-50 la numar, nici nu stiu exact ca am
uitat sa imi supraveghez kilometrajul. Am luat-o prin
Zarnesti si de acolo prin Poiana
Marului, apoi prin satul Ohaba pana
in satul Vad si de acolo inca vreo 3-5 Km pana
la minunata Poiana a Narciselor. Pe intregul traseu peisajul este
splendid, verdele primavaratic al naturii iti creaza o profunda
imagine a viului, a faptului ca natura s-a trezit din somnul iernatic
si si-a inceput munca sa milenara, aceea de a-i oferi omului o
infinitate de bucurii, pe care de multe ori acesta refuza sa le
traiasca. Nu stiu altii cum sunt, dar peisajul montan al plaiurilor
mioritice ma fascineaza la tot pasul, ma lasa parca fara cuvinte. De
aceea nu prea reusesc acum sa scriu aceste randuri. :)
Cica Poiana Marului (localitatea din Brasov, nu
statiunea din Caras-Severin) este o comuna, mie insa mi se pare a fi
un satuc, dar un cochet satuc de munte, cu frumoase case taranesti
rasfirate pe coamele inaltimilor din zona. Ce-i drept exista si un
mic centru comunal, cam aglomerat in zi de duminica, dar e o
chestiune normala, caci de obicei la tara ziua de duminica este o zi
de targuieli. Oamenii sunt gospodari, se poate vedea de la o posta.
Mai putin gospodari sunt insa cei de la drumuri care cred ca au un
pact cu service-urile auto in care se precizeaza ca drumurile nu
trebuie intretinute, ba chiar trebuie facute gauri cat mai mari si
mai adanci pentru ca masina turistului ce trece prin zona sa sufere
avarii sanatoase. Masina sufera, turistul spune cateva cuvinte de
duh, plateste taxa de drum nereparat (vestita rovinieta) si apoi face
o investitie serioasa la revizia periodica pentru a-si repara avariile
produse de drumurile jalnice, capodopera de arta a managerilor
drumari, oameni mai putin gospodari si cu mari aspiratii la avutul
obstesc pe care doresc sa-l trasforme in conturi bancare personale cu
multe cifre. Dar sa lasam in urma treaba asta urata cu drumurile
noastre toate, care nu stim daca se vor asfalta vreodata. :) Mergem
mai departe asa cum ne-am obisnuit, trecem si peste asta.
Nu dupa mult timp ajungem la Ohaba, un nume
ciudat, dar un satuc dragut si modest. Aici, de pe o pancarta
obosita, aflam ca in satul Ohaba exista ce-a mai
veche moara de lemn din Tara Fagarasului. Nu am fost sa o vizitam, dar
ne-am propus intr-un viitor apropiat.
Imediat dupa Ohaba ajungem in satul
Vad, pe care l-am trecut cu vederea, atentia
fiindu-ne indreptata spre cautarea unui indicator care sa ne arate
drumul spre Poiana Narciselor. Nu am avut
rabdare sa-l gasim, am oprit si am intrebat un satean, desi am vazut
mai apoi ca indicatorul cu pricina era la cativa pasi de unde
oprisem. Nu-i nimic, o informare in plus nu strica si apoi repetitia
e mama invataturii.
Pana la Vad drumul a fost liber, cu foarte
putine masini. Chiar am crezut ca va fi putina lume. Imediat dupa ce
am iesit pe drumul spre poiana, ne-am dat seama ca traiam experienta
lui cata frunza si iarba. Asa de multa lume era in zona in ziua de
duminica, 24 mai, zi in care a fost Sarbatoarea
Narciselor.
Personal numele de Poiana Narciselor imi
trezeste in minte imagini de poveste, privelisti rupte din basmele cu
Fat-Frumos. Recunosc ca eram pentru prima data in zona si nu aveam
informatii prea multe despre ce voi gasi aici. Zona si implicit
rezervatia naturala este prea putin promovata asa cum sunt mai toate
rezervatiile si parcurile romanesti.
Am lasat in urma muzica populara, fumul gratarelor, mirosul puternic
de mici si aglomeratia de masini si oameni veniti de prin toate
partile tarii si ne-am afundat cu pasi domoli spre inima rezervatiei.
M-am lamurit imediat ca numele de Poiana
Narciselor si privelistile de basm pe care le producea
acesta in mintea mea nu erau iluzii, ci erau reale, palpabile, iar eu
le traiam in toata splendoarea lor. Nu va mint si nu exagerez cand va
spun ca peisajul si experienta traita au fost chiar din acelea cum
numai in basme gasesti. O iarba inalta, pana aproape de genunchi,
stejari mai tineri sau mai batrani, mai stufosi sau mai putin
stufosi, mai inalti sau mai pitici dupa cum i-a randuit Natura,
cantecul dulce al pasarelelor, jocul multicolor al fluturilor,
mireasma ametitoare a narciselor la sfarsit de sezon, toate erau
elementele unui decor de poveste. Faceau parte din acest decor si un
cuc, care canta undeva in apropiere, dar si niste caprioare foarte
grabite, care ne-au taiat de vreo doua ori calea.
Narcise nu mai erau prea multe fiind la sfarsit
de sezon, dar am incercat sa-mi imaginez cum ar fi aratat toata zona
impanzita de zecile de mii de fire de narcise.
Am memorat imaginea rezultata si mi-am promis ca o voi compara anul
viitor cu imaginea reala creata de narcisele insele. Sunt convins ca
imaginea creata de mintea mea va fi cu mult inferioara celei pe care
o va crea Natura insasi prin fiicele sale, narcisele din
Poiana Narciselor.
Ne-am plimbat vreo cateva ore prin acest peisaj de basm, am simtit
cum imi incarc la maxim bateriile si cum las in urma oboseala,
stresul si grijile din cursul saptamanii. Am simtit ca nu exista
criza economica sau de alt fel, am simtit liniste si pace, m-am
simtit in siguranta si protejat de toate relele sociale. Parca eram
pe alta lume, pe alta planeta. Mi-am promis ca anul viitor voi repeta
experienta, dar nu la sfarsitul de sezon al narciselor, ci chiar in
mijlocul acestuia, pentru a ma bucura si mai mult de mireasma lor si
de jocul cromatic dintre nuantele verdelui primavaratic si albul
petalelor mandrelor narcise.
Sunt un mare fan al narciselor si cu siguranta asa voi ramane mereu.
:)
Cautare
